Nu era doar un vis de copil. Era o dorință adâncă, rostită cu ochii larg deschiși. Și, sincer, la acea vreme nu prea am crezut că e posibil. Nu doar eu — sistemul, contextul, realitatea păreau toate potrivnice. Dar el insista. Își dorea să conducă un tramvai. Își dorea să ajungă acolo.

În aceea zi, când l-am văzut în cabina vatmanului, mi s-au umplut ochii de lacrimi. De emoție, de admirație… și de rușine. Pentru că n-am crezut. Dar el a făcut-o. Iar asta m-a făcut să văd întreaga lui poveste prin lentila metodei COPIL, creată de Mirela Oprea — o metodă prin care oricine își poate aduce visul mai aproape.

C – Clarificare:
Tânărul acesta știa ce vrea. Visul lui era clar, simplu, fără echivoc: să fie vatman. Nu și-a dorit „ceva în transporturi” sau „o meserie sigură”. A spus clar: „Vreau să conduc un tramvai.” A repeta acest lucru cu voce tare, zi de zi, era felul lui de a-și clarifica visul și de a-l ancora în realitate.

Ce vis ai tu acum, pe care l-ai spus cu voce tare? Este suficient de clar?

O – Obstacole și Oportunități:
Obstacole? Multe. Sistemul. Lipsa de încredere a celor din jur. Contextul familial. Poate chiar și propriile limite sau dificultăți. Dar în povestea lui a existat și o oportunitate: o femeie-vatman care l-a luat cu ea în cabină, l-a ascultat și nu i-a spus că visul lui e imposibil. Poate că a fost singura care l-a privit ca pe un viitor coleg, nu ca pe un caz social.

Care sunt obstacolele tale? Dar oportunitățile pe care nu le vezi încă? Cine te poate ajuta să treci de primul obstacol?

P – Pași mici:
Nu a devenit vatman peste noapte. A fost nevoie de timp. De pași mici. De răbdare. Poate a învățat să respecte reguli. Să se trezească la timp. Să fie responsabil. Poate și-a luat atestate sau a urmat cursuri. Nu știu detaliile, dar știu sigur că a mers pas cu pas. Și n-a renunțat.

Care este un pas mic, dar concret, pe care îl poți face azi pentru visul tău?

I – Inimă bună:
E nevoie de multă blândețe când visezi în tăcere, într-un colț de lume care nu-ți dă prea multe șanse. Și mai ales când toți din jur par să nu creadă în tine. Poate că și-a vorbit sieși cu încredere. Poate că și-a păstrat visul ca pe o lumină interioară. Sau poate că s-a sprijinit pe inima bună a acelei femei care l-a tratat ca pe un om întreg.

Ai inimă bună cu tine când greșești sau te îndoiești? Cine este persoana care îți oferă blândețe când ți-e greu?

L – Liniște:
Într-o lume agitată, în care visurile altora devin normă, e greu să-ți auzi visul propriu. Dar băiatul acesta, pe atunci adolescent, avea liniștea aceea interioară — poate instinctivă — de a-și urma drumul. Nu și-a trădat visul, chiar dacă în jur era haos.

Ce ai nevoie să dai la o parte din viața ta ca să faci loc liniștii în care să-ți auzi visul?

L-am văzut conducând tramvaiul, zâmbind larg, radiind de fericire și încântare. Și în acel moment, n-am văzut doar un vatman.

Am văzut un om care și-a urmat visul, în ciuda tuturor probabilităților.

Un vis care părea imposibil. Un vis care a fost clarificat, hrănit, apărat.

Un vis devenit realitate.

Aș vrea să-ți spun, ție care citești acum:

Visul tău merită să fie spus cu voce tare. Merită să fie protejat. Merită să-i acorzi pași mici, inimă bună și liniște. Merită să-l privești, din când în când, cu încredere. Poate că ai nevoie doar de cineva care să nu-ți spună că e imposibil.

Eu nu am fost acea persoană pentru el. Dar tu poți fi acea persoană pentru tine. Sau pentru altcineva. Iar asta face toată diferența.